Jane

Si cum se intorcea pe acelasi drum in fiecare seara, si cum isi tinea geanta pe umar ,si cum privea inainte fara clintire, si muzica pe care o avea in minte, totul servea lui insusi. Avea sa descuie usa de la apartament cu aceeasi precizie, avea sa intre intr-o casa in care este mult prea cald, sa isi tranteasca lucrurile pe jos , si sa isi dea haina jos. Mai intai dadea drumul la muzica . Apoi raspundea cu calm:

“Bine fac.”

Il enerva cumplit dialogul scurt ,dar se supunea cu gratie si nici nu dadea de banuit ca suporta o oroare de fapt. Masa pe care erau aruncate prea multe plicuri desfacute, scaunele perfect aranjate de Jane si lumina chioara construiau un decor perfect pentru lumea pe care el o adora si in acelasi timp il inghesuia in propria-i minte.

” Cum sa fie, la fel ca in fiecare zi. Aceeasi elevi si aceeasi colegi . Mi-a zis Tom ca in weekend putem sa mergem la el la un gratar. “

Unde mai pui ca trebuia sa faca fata unei vieti sociale care nu il multumea nici pe departe. Ar fi preferat trei patru prieteni apropiati carora sa le poata povesti tot ce-i in mintea lui. Considera ca era mult prea complicat si prea ciudat sa isi schimbe existenta brusc.

“Tu? Ce ai facut azi?”

Il multumea pe de alta parte echilibrul pe care nici macar nu reusea sa afle cum l-a obtinut. Il multumea ca momentul in care trebuia sa formeze codul de la intrare, devenise un reflex pe care nici macar nu il mai observa. Tabieturile il faceau fericit. Dusul de dimineata cu muzica tare, cafeaua servita exact asa cum ii placea, tigarile de care tot isi dorea sa se lase, imbracatul in timp record , care totodata era fara nicio graba… faceau parte din viata lui. Pe care o aprecia si pe care nu o putea pricepe. Zile cu soare, zile cu ploaie, una dupa alta, una peste alta, una in spatele celeilalte, ii aduceau o fericire urcata catre extaz de foarte multe ori.

” Da stiu, am zis ca o sa trec maine pe acolo sa vad cum rezolvam cu toate cutiile.”

Si totusi avea niste dileme intarziate , cel putin pentru varsta lui. Avea mici idei care i se pareau colosale, avea mari intrebari care i se pareau neimportante. Stia sa traiasca si sa se adapteze la orice conditii. Considera ca este o mare calitate a lui. Stia si sa spere la zile mai bune, stia sa se si bucure de zilele bune, dar nu stia sa spuna adevarul. Ii era imposibil. Credea ca atunci cand va veni momentul, va izbucni cumva, si isi imagina cum i se imprastie creierul pe pereti, pentru ca ii va exploda capul.

“Azi nu am ajuns, pentru ca am avut o mie de alte lucruri de facut. Ah si mi-a mai zis Tom de faza cu biletele, ca oricum se terminasera cu doua zile inainte, deci n-aveam nicio sansa sa mai intram si noi .”

Cateodata cand isi baga mana in buzunarele de la blugi isi inchipuia ca acolo e cu totul alta lume si isi dorea inexplicabil , sa intre in buzunar, sa vada lumea de acolo. Sa traiasca macar o zi in buzunar. Ar fi vrut sa ii spuna lui Jane ca e foarte plictisitoare, dar nu putea sa calce peste timpurile bune , care erau apuse. Si mai credea ca dupa orice apus urmeaza un rasarit.

“Cris, esti un bou.”

Jane era genul de persoana foarte amara ,oarecum morbida si totodata un om care radea mult prea mult in momente nepotrivite. Si care nu era in stare sa se opreasca din ras . Nici macar atunci cand vroia. Isi rezuma existenta la niste intrebari, carora le cauta raspunsul .Stia si ea ca este foarte plictisitoare in fata lui Cris, dar nu prea o interesa. Stia cu siguranta ca va veni momentul in care el o sa se suceasca, isi va face curaj ,si o va parasi.

“Tom in sus , Tom in jos… scuteste-ma cu Tom.”

Si tot astepta momentul. Stia ca va fi ingrozitor de complicat, ca va trebui sa se mute, si mai stia ca orice strada pe care a mers cu el ii va aduce aminte de el. Si mai stia ca nu trebuiau sa se mute impreuna, dar din cauza unei betii la petrecerea de ziua ei, el i-a dat cheile de la apartament.

” Esti obosit, asa e? Vedem si noi un film? “

Facea parte din categoria oamenilor scarbiti de prostie si de rautate. Si se incadra perfect la grupul celor care nu au incredere in nimeni . Avea si ea prieteni, pe cei pe care ii cunoscuse prin Cris. Si la fel, isi dadea seama ca a gresit ingrozitor iarasi, pentru ca momentul despartirii ar fi insemnat … ca ar trebui sa dea pagina unei carti, care de-odata are pagini albe. Dar nu ii era frica sa faca insemnari de una singura, eventual sa continue romanul cu propriile-i idei.

“Mai bine ne-am deschide o companie de pompe funebre.”

Ar fi vrut sa aibe ceva de rezolvat, macar o ghicitoare… In schimb totul ii era servit de-a gata si o scotea din sarite usurinta cu care obtinea totul. Credea ca este foarte norocoasa, si se bucura de asta, dar nu intelegea nici ea multe raspunsuri. I se pareau absurde. Nu vroia sa traiasca in lumea in care era prinsa.

“Jane, ma gandeam zilele astea…”

“Sa ne despartim ?”

“Ce? Nu. Nu am zis asta. La asta te gandeai tu probabil.”

“Ce? Nu. Nu ma gandeam, nu stiu ce mi-a venit.”

Conversatia nu a dus nicaieri, la fel ca de foarte multe ori. Ea a dat vina pe cuvintele alea care ii zboara din gura, fara sa le poata controla. Sustinea ca uneori vorbeste cuvintele altcuiva . El considera ca este putin exagerata si ca isi scuza iesirile intr-un mod imposibil de ghicit.

“Cris, oricum stii mai bine decat oricine sa fii optimist. Stii mai bine ca niciodata ca esti de neatins in fata greutatilor si deci taci.”

Credea ca intr-o zi lumea va fi a lui. Cu sau fara Jane in ea. Ii era suficient sa vada in timp ce conducea alte femei frumoase si sa isi imagineze timp de trei secunde viata impreuna cu ele. Nu il impiedica nimeni sa construiasca povesti peste povesti, pe care le sfarama intr-o clipire de ochi, sau cu o privire la semaforul rosu. Simtea ca este intr-o lume gresita. Ca nu apartine in viata care i-a fost data. Ca oarecum s-a petrecut o incurcatura, iar destinul lui este al altcuiva. Credea asta si cand era fericit . Si desi era convins de asta, nu putea spune nimanui . Nu putea explica ce simte. Era revoltat si in acelasi timp accepta tot ce se intamapla in jurul lui. Cum putea sa ii zica cuiva ca asteapta cu nerabdare sa se termine ,pentru a fi acolo unde apartine.Ar fi parut un maniaco-depresiv, ceea ce el nu era. Era un om vesel si fericit. Nu ar fi vrut sa ramana fara Jane, pentru ca singuratatea nu l-ar fi ajutat cu nimic, desi nici felul ei de a ridiculiza tot ce este in jurul ei nu il multumea cu mare lucru. Oricum, se gandea ca ar fi ramas prea mult din ea in casa lui. Paturelele din sufragerie, pozele inramate, canitele colorate. Si mai mult decat atat aveau niste amintiri foarte frumoase. Ca de exemplu seara in care au dansat pe melodii de pe Radio Craciun, in seara de 20 decembrie. Radio pe care el il detesta , bineinteles, dar gasise o parte frumoasa a ei . Sau serile cand mergeau la cinema, si ea cerea tone de jeleuri. Si cum comenta orice replica de la film. Desi nu suporta, pentru ca ii zicea ca

“Tu nu stii sa vorbesti in soapta!!! “

A venit in sfarsit si ziua in care, Jane si-a luat lucrurile si s-a carat. Si nimeni n-a inteles nimic. Cris se intreba ce dracu’ o fi apucat-o, iar ei nu ii venea sa creada ca si-a daramat propriul mit in care Cris avea s-o paraseasca. N-au apucat sa isi zica ce aveau de zis, pentru ca biletul spunea:

” Nu ma asteptam sa se intample asta dar uite ca asta tocmai se intampla. Nu trebuie sa dramatizam nimic din ceea ce se intampla, pentru ca sfarseam prost oricum. Deci nu e panica la etnobotanica . Ti-am usurat munca, deci dragul meu..

Cu placere,

Jane”