13 revelatii

      Uitarea este de prea multe ori un proces complex si deosebit pentru mine. Imi insusesc atat de tare activitatea uitarii, incat uit intregul set de combinatii de ganduri si hotarari luate fortat. Si de fiecare data invat sa uit intr-un fel nou. Uneori uit amar, uneori uit de tot. Alteori am parte de esecuri, si amintiri peste amintiri raman clare si in perfecta stare.

      Invat de cand sunt mult prea mica lectii de viata. In rasfatul meu colosal am avut parte de dusuri mult prea oparite si nicidecum reci,si de greutati mult prea usoare. Si uitarea si-a spus cuvantul. Uitarea este hotarata mereu de mine si numai de mine. Probabil nu am nevoie de absolut nimic in afara de existenta mea. Imi este de ajuns ca sa traiesc mii de povesti intr-o secunda pentru a imi inspira un veac de viata.

Sunt principalul suspect mereu ,si foarte des inteleg ca sunt de fapt chiar  vinovata .Verdictul este singuratatea, care sta la baza existentei nehotararii mele. Sunt vinovata din cap pana in picioare pentru amnezia fiecarei dimineti, cand incerc sa ma recunosc in oglinda, dar de fiecare data sunt alta.

Dupa o vreme, am inceput sa simt ca tot ce am se pierde printre degete, si regretul ca toata existenta mea este de fapt parte din visul altcuiva. Este ca o miopie puternica ce da multora un aer usor artistic, probabil si boem in alte opinii.

Uneori uit ca trebuie sa uit ,si totul se duce de rapa, pentru ca de prea multe ori cand soarele se ridica pe cer, incerc sa fac cunostinta cu trupul meu si sa il asigur ca sunt tot eu, cea care a fost si ieri, si cea care a fost mereu. Oamenii care uita s-ar putea face vinovati de un instinct de conservare destul de bine manifestat. Si uneori atunci cand uit ,ma bicui cu amintiri sterse numai pentru a alimenta puterea distructiva. Uitarea este practicata de mine cu atata succes, incat uit cum uit si niciodata nu stiu cum sa uit. Mereu o iau de la capat .Uitarea nu te lasa sa ti se faca dor. Iar uitarea face loc pentru noi amintiri. Cred ca miile de ganduri dintr-o clipita fac unviersul sa moara si sa se nasca in aceeasi timp. In continuu.

Ideile exista toate de-odata si cumva simt ca se imping in asa fel incat eu sa pot fiinta in liniste si inspiratie. Ideile exista de la inceputul meu ,doar ca uneori se lasa asteptate. Uitarea este specialitatea casei mele deja, si ea ar forma motivul din cauza caruia sunt trimisa in sali de judecata si condamnata la inspiratie.

Teancuri prafuite de sclipiri monumentale care mi-au construit cea mai frumoasa eixstenta pe care o forma de viata a avut-o vreodata. Claritatea cu care mintea mea se ambitioneaza sa uite prin procedee inca necunoscute de mine, este in opinia mea , imaginea perfectiunii. De multe ori imi amintesc la fel de bine precum uit, dar norocul face ca eu sa fiu cea care alege ce imi trece pe sub frunte. Tainele puterii de a uita constituie un regat infinit , pentru ca uitarea nu are margini. Nu e ca si cum un gand uitat se duce pe o pajiste anume.

Un om uitat nu este un om inexistent. Un gand uitat nu este disparut. Un om uitat de mine este un om inexistent in lumea mea. Iar realitatea mea este cea in care traiesc. Imi spun asta zi de zi, dupa ce evadez din visul stupid al altcuiva . Realitatea mea a atins perfectiunea dupa ce ratiunea a facut dragoste cu inspiratia si au format un unviers ideal. Cu mine pe tron. E de multe ori liniste si gol, dar de si mai multe ori este galagie si un haos care da singuratatii mele curaj .

Si nu se desparte de mine si nu cred ca ma va parasi niciodata. Singuratatea este companionul meu de zi cu zi care imi poarta de grija si care imi alimenteaza izvoarele cu idei.  Ma cunoaste mai bine decat ma cunosc chiar eu. Ma trezeste in fiecare dimineata, sta cu mine atunci cand dorm,  citeste impreuna cu mine pe strazi,  inventeaza noi retete de bucatarie. Singuratatea crede in mine si stie ca sunt sincera , si nu ma acuza niciodata de fapte nepetrecute. Si nici nu ma judeca in vreun fel pentru escapade cu scop artistic. Imi intelege uitarile si imi intelege amintirile. Imi intelege puterea si imi intelege dorintele. Face din mine omul care se bucura ,si in aelasi timp ,sunt eu cea care incearca sa o descalifice din competitia propriei existente.

Urasc de prea multe ori si o invinuiesc pentru zile ratate, ba chiar mai mult ma invinuiesc pe mine pentru existenta ei. Dar ea m-a invatat sa uit la timp si ea m-a salvat din ghearele suspinelor. Avalanse de sentimente intr-un singur sunet , treisprezece revelatii intr-un singur cuvant citit. Sunt copiii singuratatii si ai uitarii. Furtuni in loc de expiratii si totul in numele existentei. Totul pe numele meu .