Un paradox tanar si Sonia

Nu mi-am imaginat niciodata ca pot fi un barbat care sufera din cauza unei femei. Nu, eu sunt barbatul care calca pe inimile femeilor, desi ma prefac sensibil si iubitor.Dar o femeie sa calce pe inima mea? Imposibil .

Sunt furios. Sunt furios pe mine, pentru ca nu imi place cum ma comport. Desi pot spune ca am trait destule experiente incat sa imi cladesc o personalitate destul de puternica, sunt cel mai influentabil , las si fara de vointa om de pe intreaga planeta. Nu pentruc a as fi facut ceva anume gresit, nu, ci pentru ca asa imi duc eu existenta de pe o zi pe alta. Ma duc in fiecare zi la servici. Nu imi suport colegii. Sunt niste imbecili. Fac niste glume stupide , iar eu ma prefac amuzat, sau interesat de discutiile si problemele lor. Adevarul e ca putin imi pasa. Pana cand si problemele lor sunt imbecile. Nu ca m-as confrunta eu cu cele mai importante dificultati posibile, dar zic, totusi, ca probleme mele sunt mai putin imbecile decat cele ale colegilor mei. Si pe langa toate astea, cred ca sunt si foarte indiviosi . da, de fapt sigur sunt. Se uita urat, susotesc si chicotesc in surdina.

In fiecare pauza de pranz, ma duc la cafeneaua de langa servici. E a unor italieni. E o atmosfera foarte animata, in comparatie cu toti constipatii de pe aici. Sunt prietenosi, stiu dinainte ce voi comanda. Asta a devenit un fel de reflex pavlovian, ce ma inspaimanta cumplit. Ce o sa se intample cand eu nu voi mai vrea aceeasi  “ cafea cu mult lapte si doua lingurite de zahar”?  Stiu, asta suna a comanda de duduie, dar ce sa-i faci , vorba aia, “de gustibus non est disputandum” . Imi imaginez ingrozit ca intr-o zi voi zice : “ un ceai de fructe si doua lingurite de zahar, te rog”. Parca il vad pe Francesco bulbucand ochii cat niste cepe si fastacindu-se. O sa se duca naibii tot atunci. Nu imi va mai zambi de cand intru pe usa, pentru ca va fi incurcat si se va gandi necontenit ce voi comanda. Francesco, e un baiat de statura medie, cu cioc ca de tap, cu sprancene negre, par scurt, putin urecheat, cu niste pantofi frumosi si cu niste ochi foarte negri. De fapt habar n-am cum il cheama ,dar eu imi imaginez ca il cheama Francesco, pentru ca suna italieneste. Ma serveste impecabil.

Uneori ma trezesc dimineata mai devreme doar ca sa ma duc in cafenea si sa sorb cafeaua aromata. Rasuna numai muzica italieneasca, e un mic colt de Italia aici. Toti sunt italieni , iar pe mine ma plac cu totii. Este si o tanara la cafenea. Sonia. Are parul ciocolatiu, lasat liber, pe spate. Nu stiu ce face, dar ii straluceste mereu. Il tine dat in partea stanga, e imbracata mereu in negru si imi zambeste absenta. Nu imi dau seama daca o plac sau nu. De luni de zile de cand vin aici, nu am indraznit sa ii zic un cuvant. Fapt ce imi dovedeste ca probabil, o plac. Intr-o zi mi-a facut cu mana in timp ce eram in birou, si m-am inrosit tot. Sunt complet dezorientat cand se intampla chestii de felul asta. Nu stiu de ce, ma comport ca un adolescent  complexat.

Sonia. Si ea imi serveste cafea. Intr-o zi stateam la masa, si ea a venit cu cescuta . S-a aplecat sa o aseze. Eu citeam . Pentru cateva secunde am putut sa o miros. In clipa urmatoare m-am simtit ca un obsedat, dar nu m-am putut abtine. Ii mirosea parul a ceva frumos si a cafea. Eu nu suportam cafeaua. Nu beam cafea niciodata. Din cauza lor, beau zilnic cafea. Si nu numai ca beau, dar imi si place! In orice magazin ma aflu, in orice loc in care simt miros de cafea, gandul imi zboara la Sonia.

Inainte ma simteam putin vinovat. Aveam o iubita. Si ma simteam vinovat ca o plac in secret pe Sonia, desi eram absolut convins ca este doar o ocupatie de la servici. Aceea de “a tanji dupa o domnisoara in pauzele de pranz”. Puteam sa tanjesc dupa iubita mea. Eram innebunit dupa ea. Era mai mica decat mine, era vesela, tonica, spontana, frumoasa, desteapta, puternica si foarte foarte feminina. Si cu toate astea era terminata dupa mine. Nu stiu exact de ce. Probabil ca sunt un barbat care arata bine. Asta ar fi singurul motiv . Probabil ca ii placea sa ma priveasca, nu stiu exact. Probabil ii facea placere compania, desi ma comportam ca un nesimtit mereu. Adica nu ii acordam atentia necesara. Ea parea sa fie absolut de acord cu acest comportament al meu. Adica nu mi-a reprosat niciodata. Singurul ei defect era ca vorbea extraordinar de mult. Prin mult vreau sa spun enorm. Adica fara incetare. De cand ne intalneam , pana cand ne desparteam , ea vorbea. Vorbea despre ce treburi facea, vorbea despre parintii ei, vorbea despre colegii ei , vorbea despre hainele , bijuteriile,parul , unghiile,casa, telefonul,laptopul,sifonierul,cartierul,pozele,creioanele,tablourile,covoarele  ei. Vorbea despre orice. Si mai mult decat atat, cand termina de vorbit despre hainele ,parul, unghiile ei, incepea sa vorbeasca despre hainele ,parul unghiile prietenei sale. Si tot asa. Era un mic infern. Dar cu toate astea ma fascina intr-un fel sau altul. Aveam rabdare, uneori. Alteori o ignoram pur si simplu. Iar uneori isi dadea seama ca nu am ascultat niciun cuvant, iar apoi eu imi ceream o mie de scuze si o sarutam de o mie de ori si inventam un motiv de genul “scuze, ma gandeam la ce film sa mergem maine” . Iar ea , draga de ea, ma credea.

Era naiva, era extraordinar de naiva, sau cel putin asa m-a lasat pe mine sa cred. Era de fapt un tanar paradox. Ma intrebam necontenit: “ este desteapta sau proasta?” . Nu puteam intelege. Se comporta uneori extraordinar de matur, iar alteori nu intelegea un cuvant din ce vorbeam cu ea si se uita la mine cu o privire ingrozitor de tampa. Ma scotea din sarite cand imi zicea “ nu inteleg” si imi punea fata aia cumplita. Dar o iertam , ca era draguta, era frumoasa rau, ce draguta. Era splendida. Si cu toate astea ma suporta langa ea. Cu toate mitocaniile pe care le faceam, cu toate nesimtirile pe care i le ziceam , cu toate glumele proaste pe care i le faceam. Nu zicea nimic, din contra, se purta din ce in ce mai frumos. Habar n-am ce fel de strategie aplica. Sau nici macar nu stiu daca a avut vreo strategie, si totul facea numai din instinct. Probabil era o fata extraordinar de buna, care era in stare sa ierte orice.

Imi placea sa ma uit la filme cu ea. Tresarea din orice. Tresarea cand colegul meu de apartament aprindea lumina pe hol. O tineam in brate si simteam cum de-odata ii batea inima de zece ori mai tare. Imi placea sa ma uit la filme cu ea, desi ea nu era in stare sa vada un film de la un cap la altul, ori adormea, ori incepea sa se rasfete pe langa mine, ori se pisicea si zicea ca vrea dulciuri. Se uita la filme pe de-a-ntregul doar la cinema. Pentru ca era silita. Stiu ca nu ii facea placere. Stiu ca statea la cinema doar ca sa stea cu mainile mele dupa gatul ei, si pentru ca ii placea sa fie vazuta pe strazi cu mine. Sunt sigur ca am dat-o pe spate intr-o seara cand i-am zis “ ti-ai schimbat parfumul?” . A fost absolut topita. Eu intelegeam ce se petrece, intelegeam ca se indragosteste incet incet de mine. Iar eu la fel . Dar ce era de facut? Eu nu vroiam sa stau singur,ori fata asta era foarte frumoasa si o persoana destul de populara in orasul in care locuiesc. Eram mandru de ea. In naivitatea ei era o persoana mult mai realizata decat mine. Eu nu fac nimic cu viata mea. Imi traiesc zilele si nu stiu incotro ma indrept. De fapt stiu, dar nu vreau sa zic. Viitorul meu nu o include si pe ea. In niciun caz. Ea a aparut asa  , din senin. S-a petrecut totul brusc, nu m-am asteptat sa dureze paranghelia asta atat de mult. Dar iata ca uneori se mai intampla si chestii de felul asta. Nu am vazut-o decat de vreo trei patru ori sa manance. Nu manca nimic. Zicea  nu ii place mancarea. Si ca mananca doar cat sa se tina in viata . Arata ca o scovearga. Dar era frumoasa. In fiecare seara la 10 30 eu mancam. O intrebam mereu daca vrea si ea. Ea ma refuza , dar cateodata ciugulea din farfuria mea.Stiu ca ii placea sa faca asta, pentru ca se simtea mai aproape de mine, si mai confortabil. Dormea ingrozitor. Se urca toata pe mine iar eu nu puteam sa ma odihnesc deloc. Si ca sa fiu si mai nesimtit, ii si ziceam sa doarma pe partea ei de pat. Dar ea radea si imi zicea ca nu pot sa scap de ea. Asa era. Nu puteam sa scap de ea. Dormea calare pe mine, nu aveam aer, nu aveam cum sa respir, nu stiu cum respira ea! Eu ma inghesuiam pe marginea mea de pat, ea venea dupa mine. O impingeam in timp ce dormea. Statea la locul ei 5 minute, iar apoi se urca toata pe mine . Cu picioarele peste picioarele mele, ma lua apoi in brate, apoi ma rasucea pe mine(!) ca sa stea ea cu capul pe pieptul meu. Era cumplita. Si pe deaspura… vorbea si in somn! Nu stiu ce zicea, bolborosea niste cuvinte fara sens, dar pe mine ma uimea cum aceasta mica fiinta nu putea sa taca nici macar in somn.

Dimineata la 9 eu incepeam serviciul. Plecam amandoi din casa. Cat eu eram in dus, ea facea patul. Eu nu imi faceam niciodata patul. Ii placeasa il aranjeze la dunga si sa nu aibe nicio cuta. Cand ieseam din dus,o gaseam gata imbracata, aranjata si zambind. De vreo doua ori s-a trezit ursuza. Ii era rau. Suferea de migrene. Saracuta. Imi era mila de ea, ca era firava rau si nu puteam sa o ajut in vreun fel. Trei sferturi din drumul meu catre servici eram insotit de ea. Se ducea si ea la treaba ei. Pe drumul ala vorbea. Despre magazine,despre mancare,despre pantofi, despre carti, despre filme sau despre ce a visat. Eu o ascultam . Ma intreb ce stie fata asta despre mine, pentru ca eu nu am avut sansa sa vorbesc decat de cateva ori in tot timpul asta. Asta imi dovedea ca nu prea ii pasa de persoana mea. Foarte rar ma intreba chestii personale. De fapt prin personal ma refer la “ ce ai facut aseara?” pentru ca in detalii profund personale nu a vrut sa intre niciodata.

Avea un miliard de haine,iar eu ma simteam prost imbracat pe langa ea, desi toata lumea imi complimenta garderoba. Era ca o mica vedeta in viata mea. Era plina de umor. Atunci cand nu era proasta si nu pricepea nimic. Atunci cand radea, radea cu o pofta de iti facea chef instant de ras. Ma simteam prost ca nu pot sa ii ofer mai multe, ea imi facea cadouri toata ziua, iar eu nu stiu daca i-am dat de vreo doua trei ori ceva. Imi facea cadouri extraordinar de utile, adica nu imi dadea vaze sau tot felu’ de porcarii. Nu. Imi facea cadouri care imi foloseau, si stia ca am nevoie de ele. Era fantastica. Imi amintesc cum o vedeam dimineata langa mine. Era cel mai dragut lucru de pe pamant, mica, frumoasa, ciufulita, botoasa,ascutita, vesela de cum deschidea ochii. Doamne , era o mica bucata de rai. Imi amintesc cum o vedeam noaptea in pat. Nu avea nici cea mai mica inclinatie catre a fi erotica. Era pur si simplu frumoasa, era o imagine a unei femei blande intinse pe patul meu. Era tot ceea ce puteam vedea in ea. Desi nu stiu ce vedea ea in mine. Nu mi-a aratat niciodata vreun semn, pentru a imi ghida opinia in vreun sens.  A tacut malc in aceasta privinta.

Intr-o zi  s-a despartit de mine. Brusc . A fost ziua in care a vorbit cel mai putin. A zis doar ca ea nu vrea sa ne mai vedem. Nu a dat nici un fel de explicatie. Se vedea ca ii e greu. Si culmea, si mie imi era foarte greu. Imi batea foarte tare inima . Eram foarte speriat. Nu intelegeam ce s-a intamplat. Si nu imi venea sa cred ca-mi face asa ceva. Eram debusolat. Ce puteam sa zic? Nu era nimic de facut, decat sa accept ce se intampla. Imi daduse intalnire in pauza de pranz. Era una din acele pauze cand nu ma duceam la cafenea sa o vad pe Sonia. Era imbracata impecabil, ca de fiecare data, parul ii statea perfect, iar ochii ii avea dati cu tus negru. Era foarte serioasa. Nu mai zambea. Se vedea ca ii e greu. Se vedea. Nu inteleg de ce a facut asta totusi. Dupa pauza de pranz m-am intors la servici. Colegii mei la fel de imbecili, cu aceleasi glume imbecile si asa mai departe. Am ajuns acasa. Am zis sa ma uit la un film.

La dracu’. Nu puteam decat sa ma gandesc ca iubita mea s-ar fi speriat de zgomotele alea. Am dat naibii filmu’ si am zis sa ma culc. Eram pe mijlocul patului. Nu puteam decat sa ma gandesc ce bine imi era cand ma inghesuia bestia aia mica. Am adormit foarte greu. Ma gandeam doar la ea si la rasul ei isteric si la trancaneala ei fara sfarsit. Ma gandeam ce liniste o sa fie in viata mea. Am adormit intr-un final. Dimineata nu am mai avut pe cine sa iau in brate. Desi ramanea la mine de doua ori, maxim trei ori pe saptamana la mine, nu puteam decat sa ma amarasc gandidu-ma ca am pierdut-o si nici macar nu stiu de ce. Am intrat in dus. Am vazut parfumul meu pe raft. M-am intrebat daca o sti ce parfum am si daca il va mai simti la vreun barbat. Sau eventual cand i se face dor de mine, daca se duce la magazin sa il miroasa pe ascuns. Probabil o sa faca asta, era o fata sensibila. Am iesit din dus. Nu statea nimeni in camera, gata de plecare, cu poseta pe picioare, zambind calm. Ca sa nu mai vorbesc ca patul era tot mototolit. Am plecat din casa. Pe drum nu a avut cine sa imi faca creierii tandari cu tot felu’ de cuvinte insirate aberant,doar de dragul de a zice ceva. La colt, unde de obicei ea facea dreapta, spre treaba ei, iar unde eu mergeam drept inainte, nu m-am mai oprit sa o sarut pe frunte si pe buze si sa ii dau o palma peste fund. Nu. Am mers drept. Mi-am vazut de ale mele, a venit pauza de pranz de la servici, am mers iar in cafenea, am vazut-o iar pe Sonia, si bineinteles m-am gandit ca acum e momentul sa fac ceva in legatura cu ea. E momentul sa intru in vorba cu ea. Sunt singur acum. Pe dracu’. Nu am fost in stare sa zic nimic. M-am intors acasa , am intrat in camera. Tot ce am putut vedea era patul nefacut. Era oribil. Vedeam ce mi se intampla si realizam ca picasem in capcana acelei mici fiinte. Capcana pe care nu a intins-o ea, ci pur si simplu era acolo de la inceputul nostru.

Am zis sa ies afara sa alerg. Sa fac jogging. Si am continuat sa fac asta timp de vreo luna. Alergam. Nu stiu catre ce, nu stiu catre cine, alergam ca un dement. Aveam castile in urechi si uneori, chiar daca nu imi vine sa cred , imi ziceam :” daca alerg pana la stalpul ala fara sa ma opresc, o sa se intoarca la mine!” . Alergam pana la stalp, dar degeaba , pentru ca nu s-a intors.

Am incercat sa gasesc tot felu de motive. Avea pe altcineva. Aiurea. Cum ? Ar fi fost imposibil. Poate pur si simplu nu era indragostita de mine. Poate iubea pe altcineva dinainte sa ma stie pe mine. Nu stiu . Stiu doar ca ascultam muzica in timp ce alergam, iar muzica aia devenise o obsesie, pentru ca era muzica ei preferata. Imi aminteam ce figuri dramatice imi facea si cat de mult ii placea sa pozeze in victima. Incercam sa ma inraiesc impotriva ei. Nu reuseam de nicio culoare. Tot ce mi se intampla era ca deveneam din ce in ce mai enervat pe mine.  Poate m-a lasat din cauza ca eram prea nesimtit  cu ea. Si nepasator. Dar imi pasa, jur ca imi pasa,doar ca asa sunt eu,mai dobitoc. Fapt pe care ea probabil l-a realizat. Acela ca sunt un dobitoc. Si d-aia probabil, era asa de buna cu mine.

Sunt furios. Sunt furios pe mine , pentru nu imi place cum ma comport… sunt cel mai influentabil,las si fara de vointa om de pe intreaga planeta.