Lebedele

Angela.Ce fel de nume mai e si asta? Cum poti trai o viata inrobita de el, fara sa i te conformezi? Poti sa te numesti Angela si sa fii deopotriva o fiinta rea? Ma indoiesc. Constransa de propriul nume sau nu, Angela era la fel de buna, precum titlul o prezenta.

Varat intr-un colt ascuns al camerei statea un ceas.Ura ceasurile si in pofida acestui fapt, le colectiona. Fiecare era potrivit la alta ora si zilnic purta altul, crezand ca astfel face parte zilnic din alt colt al lumii, unde ora este alta. De altfel nu ii placea sa calatoreasca. Zicea ca e complicat si la urma urmei ce-i de castigat? Calatorea in carti, in picturi, in muzica si in ganduri .Se temea de ocean, se temea de cer,se temea de munti si se temea de distante.Toate acestea intr-o fiinta plina de avant al vietii si de curaj…curaj, dar nu teribilism.Desi uneori isi dorea sa fie departe departe, unde nimeni nu ii stie numele.

Obisnuia sa plece singura din casa si s-o apuce pe unde o duceau picioarele, dar parca mereu era dezamagita de slaba originalitate a propriilor idei.Era continuu nemultumita, desi isi iubea viata la nebunie.Din nefericire viata ii aducea descumpaniri , si in acest fel se lasa pagubasa/ Astfel decidea iarasi sa plece departe cu Chopin, in Palma de Mallorca sa mai scrie niste preludii, sau cu Saint Saens in Las Palmas pentru a da contur Dalilei sau lui Samson.. Era departe.Departe de orice primejdie, si in acelasi timp, expusa precum un iepure intr-un camp gol in plin sezon de vanatoare. Nu simtea niciodata pericolul, iar atunci cand il presimtea, nu reactiona in niciun fel, prefacandu-se ca i se pare.

Marti, s-a hotarat dupa foarte mult timp sa faca ce odinioara ii devenise obicei: sa se lase purtata de picioare.Asadar , a nimerit pe o banca.

“A dracu’ soarta! Asta-i blestemata de banca pe care m-a adus Cuceritorul fara succes.Ce strategii ieftine si totodata mieroase pentru o domnisoara. Imi aduc aminte ca era soare, toata lumea iesise la plimbare in parc, apucati parca de o vrie datorata faptului ca soarele se facea atat de mult asteptat.M-am uitat la cer si erau niste nori intinsi subtire,parca cineva incercase sa ii inlature cu degetul. I-am zis :

-Uite ! Ce cer!

M-am gandit ca isi va zice ca ma prefac boema, el nestiind ca eu mereu ma uit la cer, din motive pe care nici macar eu nu le stiu.

-Da. Parca e nisip.

Raspunsul lui m-a lasat indiferenta. Nici nu mi-a placut extraordinar, nici nu mi-a displacut in vreun fel.Pe de-o parte comparatia a fost mai mult decat un simplu <Da, frumos.>, sec.

Se referea la nisipul de pe fundul marii, cu dune minuscule, ce adapostesc mii de vieti submarine.Acum cerul are o pacla de nori grosi , a si picurat putin, e amurg , soarele a obosit pe ziua de azi. Tin minte ca m-a  dus sa imi arate niste lebede. Mi-am zis ca asta e de-a dreptul gretos de siropos.

Erau dragalase.Asta mi-a placut, dar nu i-am aratat-o. Si azi sunt lebedele alea, stau cu spatele una la alta.O fi vreun semn?

Aiureli.

O lebada nu imi va face semne constiente .Niciodata. Si de altfel, sunt prea pragmatica pentru asa ceva. Pe dracu’! Sunt cel mai putin pragmatic om, desi toti cunoscutii , prietenii si iubitii mei cred asta. As vrea din tot sufletul sa fiu asa cum cred cei din jurul meu ca sunt. Dar nu-i asa.Imi doresc sa ma cunoasca intr-o zi un om. Dar sa si-o doreasca! Sa-mi zica:

-Preda-te pentru numele lui Dumnezeu! Arata-te asa cum esti!

De ce nu pot face asta? De ce ma ascund? Stiu.. ma ascund chiar si de mine, iar atunci cand ma intalnesc cu propriul Eu ma apuca disperarea.O, de soarta ar fi atat de buna incat sa ma ia curand si toate suferintele mele impreuna cu mine…”

Angela. Ce fel de fiinta mai e si asta? Nici macar nu stie cine este si a cui este. Nici macar a ei. Era intr-adevar, o marti cam nesuferita si ii inzecea gandurile negre. Nu mai fusese in parcul ala de cand Cuceritorul o dusese acolo.Asadar, s-a hotarat sa o ia din loc si sa se opreasca intr-o cafenea cu muzica buna.A luat loc,tacticos, la o masa, a comandat o cafea usoara cu lapte. Din multime, un chip cunoscut se reliefeaza firesc.

“E, ca sa vezi, daca nu chiar Monseiur!”

-Angela! Ce surpriza!

-Chiar , ce surpriza

Se saruta.

-Urasc sa te vad din intamplare, vreau sa cred ca stiu mereu unde esti si ce faci.

-E, uite ca azi am fost mai secretoasa.
-Nu-i nimic. Spune, ce faci?

-Fac bine, am iesit la o mica promenada.Patul m-a gonit.

Rade nefiresc.

-Ce-i  cu tine?Esti abatuta?

Da..oarecum.

-S-a intamplat ceva? Povesteste-mi daca vrei.

-Ma simt singura,Daniel.

-Singura? Sa inteleg ca eu nu sunt pus la socoteala?

-Nu e vorba ca nu esti pus la socoteala, ci.. nu vreau sa iti impui capul cu prostiile mele.

-Nici sa nu te gandesti! Sunt cu tine! Stii bine .

-Da, si eu sunt cu tine, dar nu cred ca imi esti dator intr-atat incat sa asculti silit toate cuvintele mele..

-Esti greu de inteles Angi, de ce nu am loc cu tine?Zi-mi.

O situatie tensionata.

-Nu ridica tonul, Monseiur !O cearta cu tine e ce imi doresc mai putin.

-Ma faci sa imi ies din fire neintentionat, imi recunosc partea de vina, dar pe trei sferturi esti vinovata! Ma scoti din minti! Nu inteleg: esti iubitoare, plapanda, iar pe de alta parte alba si rece ca marmura.Cum sa te topesc?

-Nu vreau sa ma topesc! Nu intelegi?

-Nu! Nu inteleg. Sunt pierdut.

-Atunci regaseste-te Monseiur ! N-am ce-ti face! Mi-ai raspuns saptamana trecuta asa intr-o doara, te porti atat de… sunt confuza domnule!

-Tu esti confuza? De unde si pana unde?Ce-i neclar?

-Esti sucit si esti ciudat.

-Da,dar asta nu inseamna ca te iubesc mai putin.

-Iubesti!? Ha! Inapoi cu asa cuvinte mari.

-Sa inteleg ca sentimentul nu este reciproc?

-Imi pare rau, nu.

-Unde gresesc?

-Nicaieri, doar.. nu imi permit, eu mie sa te iubesc.

-Sa iti permiti ? Iubirea nu trebuie are nevoie de permis, iubirea se intampla.

- Da, si cand se intampla, ai dat de Dracu’ !

- Ce stii tu despre iubire…?

-Nu multe. Dar cand m-a atins, am devenit slaba, neajutorata si de zece ori mai proasta.Nu puteam gandi, nu puteam citi, scrie, nu puteam face nimic!

-Ai inteles totul asa de gresit ! Nu e asa! Ai incredere-n mine!

-Incredere? Ti-am zis sa tii cuvintele mari pentru tine.N-am chef sa asist la asa ceva. Si la urma urmei, ma pot ridica chiar acum si pot pleca.

-De ce nu ai incredere?

-Nu mi-ai castigat-o, din nefericire. As vrea sa te cred, jur ca mi-as dori sa te cred.

-De ce nu vrei sa te indragostesti?

-Pentru ca in momentul ala, voi fi neputincioasa.Vei avea cheia sufletului meu, vei putea sa il rascolesti, sa il calci in picioare , sa il sfarami in pumnii tai puternici, sa il arzi cu foc sa sa il ingheti de frig.La ce bun?

S-a ridicat si a plecat .Glasul ei in ultima parte a conversatie avea inflexiuni ale resemnarii.

“Lebedele dracu’, chiar erau un semn.”