A trai in cuvinte

Suntem oameni toti. Si toti credem despre noi insine ca suntem .. mai speciali. Si ca ceea ce suntem noi, nu mai este nimeni si nimic. Nimic mai adevarat.Eu nu stiu ce sunt. Eu nici macar nu stiu unde e ‘acasa’.  Eu stiu doar ca am multe povesti.Povesti cu mine, povesti inchipuite, povesti ale altora si tot asa…

Si asta este tot o poveste . Voi trebuie doar sa decideti daca o credeti sau nu.

Este o poveste despre cuvinte. Cuvintele sunt tot.Nici un cuvant nu este gol. Sunt foarte bune, ele, cuvintele.Ele te fac  sa intelegi povestea. Chiar si atunci cand nu le rostesti, in tine sunt numai cuvinte. Suntem umpluti din cap pana in picioare din cuvinte. Iar ele te lasa sa le folosesti cum vrei tu. Le aranjam, le pieptanam,le vorbim,le tipam,le cantam…refulam cuvinte. Eu stiu ca toti la un moment dat explodam de cuvinte. Si nici macar nu le stim pe toate.

Un cuvant poate explica o mie de imagini. Asa cum o imagine iti poate explica o mie de cuvinte. Toata viata suntem inconjurati de ceva. Niciodata nu vei putea fi singur.Esti incojurat de imagini, de sunete si de cuvinte. Si chiar daca esti orb, surd si mut in acelasi timp, gandurile tale iti umplu creierul si formeaza o limba proprie vorbita prin altfel de cuvinte. Singurul moment in care poti fi singur este cel in care poti sa intri atat de adanc in tine , incat sa nu mai auzi,vezi si nici macar sa nu mai gandesti nimic. Este cred cea mai grea incercare prin care o fiinta omeneasca normala,poate trece. Uneori cred ca este imposibil . Sa iti opresti gandurile.

O fata. Complicata . Care pocnea de cate cuvinte avea. Statea singura. Si ca ea, inca alte o mie de fete in alte parti ale lumii. Doar ca fata asta avea cele mai frumoase ganduri din lume. Si cuvintele ei curgeau mai frumos decat orice. Statea cu coatele infipte intr-o masa.O masa prea mare pentru ea. Ea ar fi vrut o masa mai mica. Statea cu capul in palme . O lumanare pe masa palpaia lenes … si dansa lasciv pe deasupra. Mintea ei era plina de intrebari fara raspuns. La fel cum toti avem. Zic.

Pe langa intrebarile esentiale ii mai treceau si tot felu’ de ganduri fara sens. Era distrasa de flacara . Probabil.

Nu pot vorbi mai multe despre aceasta fata de langa flacara. Povestea are un sfarsit nu tocmai dulce… si cuvintele oricat de bune ar fi, tot ar conduce catre acelasi sens al realitatii.

Cred ca asta e singura lor parte neagra,a cuvintelor. Si anume ca uneori sunt atat de crude cu noi, incat mi-as dori sa le sterg de pe fata pamantului.Dar ele nu au nicio vina. Ce vina ar avea el, bietul cuvant, daca eu l-as sterge? Doar ar disparea cuvantul si nu sensul lui.
Cuvintele tin cu noi din fericire. Si ne lasa in continuare sa le vorbim,sa le scriem, sa le cantam, sa le urlam, sa le plangem si sa le gandim. Nu sunt goale pe dinauntru si te lasa sa intri in ele si sa iti faci mii de lumi paralele, asa, de la cuvant la cuvant

O viata noua

Cu aceeasi meticulozitate isi pieptana parul in fiecare seara.  Era stereotipul fetei care adora povestile de dragoste si care se topea la orice destainuire siropoasa.  S-a intins in pat.  Privea tavanul cu o atentie de neinteles. Inima ii batea sa ii sparga pieptul. Fara nici un motiv, si in acelasi timp coplesita de prea multe motive.

Un par lung , moale, niste gene la fel de lungi care parca erau cortina ochilor. Stingeau lumina.

-

Si-a privit pentru cateva secunde mainile . ‘Ce mici sunt!’. Erau mici, da. Si-a mangaiat pentru cateva minute singura bratele, s-a leganat singura putin , iar la scurt timp a adormit.

Inima a inceput sa ii bata mai rar, respiratia sa fie mai linistita, fruntea s-a descretit si ea…

De-odata s-a trezit intr-un pat strain.Asternuturile erau alta culoare, perna nu era la fel de tare, iar… nimic din jurul ei nu mai parea sa fie la fel cum era cand a adormit.

Partea cea mai ciudata era ca realiza ca totul ii este necunoscut, dar nu isi mai amintea cunoscutul.

Si-a continuat zilele asa,prefacandu-se ca totul este in ordine.Ii era dor de ceva ce nici macar nu stia ca existase, si totusi isi sfida frica de necunoscut zilnic.

Ploua. Ploaia nu mai mirosea a ploaie. Era frig. Iarna nu mirosea a iarna, desi vag isi amintea de frigul care te face sa incremenesti si care face pietrele sa crape.Era senin. Cerul nu era cum era inainte,acum norii se miscau mai repede, si de fapt, credea ca ea se misca, si nu norii.

Noile vechi persoane din viata ei se miscau cu viteza luminii in jurul sau , si deci nu putea intelege nimic din ce i se intampla. Noul vechi barbat o calca pe nervi si nu o intelegea nici pe jumatate.Putea sa ii cada in plasa, dar de fiecare data se ivea cate ceva sa o tina verticala si deci rationala.

‘Te-ai indragostit de mine?’ a intrebat-o el .

‘Nicidecum.Si daca s-ar intampla asta, nici nu mi-as da seama, nu am iubit niciodata, nu stiu cum este.’

‘E imposibil sa nu fi iubit.Ar insemna sa fi avut cea mai gri viata.’

‘Atunci inseamna ca ar trebui sa ma indragostesc de tine? Tu? Te-ai indragostit de mine?’

‘In nici un caz. Intrebam doar.’

‘Atunci de ce naiba merge chestia asta inainte de luni in sir..?’

‘Pentru ca ne e frica sa stam singuri, zic.’

‘Aiurea.Mie nu mi-e frica sa fiu singura.Imi place sa fiu singura.’

‘Minti. Atunci de ce esti aici cu mine?’

‘Pentru ca pur si simplu sunt. Dar tu de ce esti aici cu mine?’

‘Pentru ca te plac si …’

‘Si altceva mai bun de facut pur si simplu nu ai . Este?’

‘Daca nu te-ai mai holba atat de ciudat la acvariul ala, ai parea mai normala.’

‘Normala, anormala, chiar nu ma intereseaza.’

‘Oricum…nu inteleg nimic din tine si poate ca asta e toata problema.’

‘Problema cred ca e din cauza ca tu ai impresia ca intelegi prea multe dragul meu. Esti un prost.’

‘Inceteaza sa ma jignesti. Stii ca nu imi place.’

‘Stiu ca nu iti place,evident. Si tu stii ca nu imi place ceea ce faci.Cum ramane cu domnita ta din Praga?’

‘Nu inteleg de ce te ataci atat. Comentezi ca nu esti indragostita, ca habar n-ai ce-i aia si totusi, uite ca iei foc.’

‘Iau foc , normal! Ce-i al meu , e al meu!’

‘Nu sunt al tau.’

‘Atunci du-te naibii .’

‘Asa scurt?’

‘Foarte scurt.’

Aceasta discutie nu era felul ei. Era parte din noul necunoscut vechi ce ii acaparase existenta. Ciudat.

‘Da.’

‘Ce faci?’

‘Ma duc naibii. Nu asa a ramas?’

‘Uite ce e… ‘

‘Fac bagaje sa plec .’

‘Deci te duci la fermecatoarea domnita.. Du-te invartindu-te.’

Si ea care sunase sa isi ceara scuze.Si sa ii spuna despre cadou.Era ziua lui.

‘Da…?’

‘Si? Ai bilet de avion?’

‘Ce avion ? Eu cred ca ai innebunit.’

‘Pai nu pleci in Praga?’

‘Esti nebuna.’

‘Pai ai zis ca pleci..’

‘Da.. si nu m-ai lasat sa zic unde.’

‘Unde ?’

‘Acasa..la ai mei..’

‘…imi pare rau.’

‘Iti pare nu iti pare, mi-ai stricat oricum ziua.Stai linistita. Nu se va mai intampla asta.’

‘Asculta! Imi pare rau! Asa fac eu.. scuze..’

‘Nu stiu cum faci, cum nu faci..’

‘Care e secretul tau? Nu inteleg nimic.’

‘Nu am nici un secret.’

‘Esti slab, rau. Arati ca dracu’ in ultimu’ timp.’

‘..multumesc.’

‘Nu, nu .. serios.’

‘Serios arat ca dracu?’

‘Da!! Uite cum facem, ne comportam ca si cum nu s-a intamplat nimic, eu ma prefac ca am uitat totul, am facut asta de multe ori pana acum. Si am ajuns sa o fac atat de bine, incat chiar am uitat totul.Serios, imi pare rau..Imi esti drag.Serios.’

‘M-am saturat de prostiile astea. Nu am nevoie nici de tine si nici de tampeniile tale de om isteric.’

‘Stai! Nu inchide.. !’

‘Zi..’

‘La multi ani..’

‘Nu prea mai sunt multi,dar oricum…multumesc. Sper sa ai o viata frumoasa.’

‘Esti de rahat sa stii. Ma enervezi si oricum niciodata nu mi-ai placut atat de mult.’

‘Exact ce ziceam. Esti nebuna. Adineauri iti eram drag.’

‘Da! Imi esti drag dar nu foarte tare. Pa.’

Si pentru a mia oara a facut greseala de a calca pe propriul sau suflet si pe sufletul altora.  Doar pentru ca era foarte sucita. Nu au mai vorbit niciodata. Si tocmai de aceea ea nici nu stia ca uneori cand esti suparat pe cineva poti sa il omori. Incostient.  Nici macar nu ar putea sa ii zica ‘Imi pare rau’ , pentru ca.. nici macar nu stie

O poveste

O strada gri. Ca si toate celelalte. Un vant care iti imprastia gandurile atat de tare, incat si daca ai fi vrut, nu ai fi putut sa te tii in fire. Un soare care se vede ca ar vrea sa te innegreasca, dar… pana si razele lui sunt imprastiate de vant.

Si o fata. Frumoasa. Simpla. Sofisticata de fapt. Ba nu. E simpla. Sigur e simpla , o vad si imi dau seama ca de fapt nu se chinuie sa fie frumoasa. Da. Desi, daca ma uit mai atent, buclele ii sunt aranjate meticulos. Iar obrajii pudrati. Si nasul din vant, la fel, si el e pudrat. Ochii ii sunt conturati de o linie frumoasa , neagra. Cred ca ar fi la fel de frumoasa si fara aceste detalii. Dar mai cred si ca detaliile astea, sunt pentru a ne face pe noi sa intelegem ca stie ca e frumoasa. Merge precum… ‘Sunt atat de fericita, incat voi nu incapeti in ochii mei.’

O fi atat de fericita? Ea de fapt, stie o poveste. O poveste cam siropoasa. Dar ea stie ca e adevarata. Si merge leganat , ca pe un tango pe care nici macar nu stie sa il danseze.

Rade si are un zambet atat de frumos, incat toate doamnele intorc capul dupa ea. Si ea crapa de mandrie.

“Cand se uita o femeie la tine, sa fii mai fericita decat atunci cand se uita un barbat! “

Asa i-a zis prietenei sale. E o fire sfatoasa. Crede ca le stie pe toate. Dar in acelasi timp uneori se izbeste de realitate si isi da seama cat e de mica. E mica. Serios. Varsta ei nu incepe nici macar cu 2.  Stie cateodata ca mai are multe de invatat, si ca tot ce a patit e un mizilic pe langa ce i se va intampla. Uneori abia asteapta sa fie in bratele unui barbat, care o sa danseze cu ea pe o muzica lenta. Nu se mai face asa ceva.

Cine mai invita fete la dans? Citim in carti, dar nu ni se intampla. Ei uite, poate ea a fost candva dansata. Asta nu stiu.

E imbracata spectaculos uneori. Cu rochii si pantofi cu toc. Uneori adopta stilul femeii urbane. In orice caz, totul ii vine fabulos. Stie si ea.

Povestea aia… pe care o stie ea..nu  vrea sa o spuna.

E vorba despre o fata si un baiat, evident. Care se iubeau, evident. Se iubeau, se certau, sufereau.. asa cum fac toti oamenii. Dar ea e prea pragmatica pentru asa ceva.

“Eu nu cred in suflete pereche!”.. e drept , nici eu . Eu cred doar in persoane potrivite. Sunt mai multe. Cu siguranta.

“Eu nu o sa mai intorc capul decat atunci cand o sa fiu implorata. Cand o sa mi se roage in genunchi!” … Aiurea, cade in plasa oricui, oricand. Daca vrea. Se lasa usoara,pe spate, si apoi gata.

In povestea ei , e vorba despre o iubire mare. E povestea in care ea crede totusi. Crede ca poate cuiva i s-a intamplat.

Cum doi oameni , atunci cand se iubesc, pot sa faca minuni.

E vorba de oamenii aceia, care se completeaza, si simt asta.

“Eu nu am nevoie de asa ceva!” … ba stie si ea foarte bine ca are nevoie. Toti avem nevoie.

O vad chiar acum cum se uita fulgerator in ochii unui biet trecator. Ii va ramane in minte. Cu siguranta. Ea stie ce face. Stie ce lasa in urma.

Dar fata din povestea ei, nu stia ce a lasat in urma. Si din cauza asta, povestea are un mijloc trist. Si nici baiatul din poveste nu stia ce a lasat in urma. Si uite asa, o fata si un baiat au ramas singuri. Pentru un timp, ca apoi , asa cum invatam peste tot, timpul vindeca multe rani.

De ce mai avem nevoie de doctori.. ma intreb des.

Fata din poveste e curajoasa, iar baiatul din poveste este si mai curajos, iar in sfarsitul povestii, este eroul ce o va salva pe domnisoara de la… un fel de moarte prin tristete. Baiatul a dezamagit mult,dar la fel si fata. Isi merita soarta amara…dar cu cat rabdarea e mai puternica, cu cat suferinta e mai puternica, cu atat fericirea va fi mai aprinsa.

Ca in preclasicism, cand compozitorii sustineau ca avem nevoie de disonante,ca sa gustam rezolvarile. Un fel de .. ‘ avem nevoie de urat, ca sa pricepem frumosul’.

Deci… fata si baiatul au trecut prin suferinte mari, ca sa inteleaga tristetea.

Dar prostia a fost ca… ei au priceput fericirea aceea, precedenta, si au tanjit atat de mult pentru o viitoare fericire, incat la un moment dat s-au lasat pagubasi.

Dar o serie de evenimente extraordinare, ca in orice poveste de iubire, i-a adus inapoi.

“In asta cred!” … se gandeste ea. Crede, e ultima ei speranta. Nu intelege seara, cand ajunge acasa, de ce nu se lasa usoara pe spate, sa cada si sa se indragosteasca pana la epuizare.

Ea stie povestea ei, cu fata si baiatul care se iubesc, care sufera si apoi iubesc, care iubesc si apoi iarasi sufera si tot asa. Cand e cald, cand e rece. Ei, asa se intampla mereu cu boemii.

Dar cand stii o poveste asa frumoasa, nu vrei sa o zici, o pastrezi pentru tine. Si ca atunci cand vrei sa te culci, si iti pui muzica pe care o iubesti, asa face si ea uneori. Sta singura, se uita in gol si se gandeste la povestea pe care o stie. O poveste adevarata.

Pe care o stiu si eu .

 

Blestemul personajului

Linsday era tipul perfect al femeii care se supara din orice, repede,dar in nici un caz iremediabil.Era femeia care stia sa aseze servetele perfect pe masa,care nu stia sa gateasca desi isi dorea asta de cand era tanara.

Ted era tipul barbatului care stia la perfectie sa o supere pe Lindy,dar singurul care stia sa o impace doar cu un zambet.Povestea lor era veche,dar partea lor trista era ca nu se cunosteau.

“Pacat ca nu il cunosc pe Ted”,s-ar fi gandit Lindy ,daca ar fi existat.

S-ar fi gandit si Ted des la asta, daca nu ar fi fost ocupat de alte ganduri din mintea celui care face totul in locul sau.S-ar fi cunoscut cu acea Lindy in schimbul nebuniei ce ii acapara existenta.

Exste drept ca ar fi fost povestea simpla sau complicata a unei existente ce ar fi lasat in umbra placere sau dezgust.Cunosteau amandoi genul romantei cu final fericit,auzind povesti despre ea.Erau ,pe rand,impresionati sau siderati de cate un A-B-A1,care prefera o strofa inutil de optimista in A1.

Aveau nevoie de un sir de evenimente ce nu exista pentru a impartasi pareri total diferite.

Lindy prefera tacerea si lucrurile simple,complicandu-se ,insa,cu prima ocazie.Ted spera la o serie de intamplari devastatoare care sa il lase sa gandeasca ,precum un descantec inexistent care sa il scoata din capul celui ce gandea pentru el.

Nu  ar fi facut niciodata nimic din ce i se atribuise.Si daca ar fi putut scoate mana de sub cerneala,ar fi insfacat mana idiotului si i-ar fi zis ca nu este adevarat nimic.

Lindy s-a conformat conditiei si a ramas acolo ,cu o pagina peste ea, sperand sa nu devina pixel,ci sa existe mereu sub forma unui cuvant.E drept ca nu ii convenea ca nu stie sa gateasca.

Dar si daca Ted ar fi iesit de sub blestemnul penitei ,ar fi gasit-o?Problema timpului nu exista ,caci timpul pentru cei cu soarta lor ,este ineixstenta. Sunt doar minti care ii schimba si ii rasucesc si ii enerveaza.

Au nevoie doar de putina magie pentru o viata perfecta.La fel ca si multi oameni,daca nu majoritatea,daca nu intreaga existenta.Ar fi vrut si ei sa fie ingeri,dar conditia lor nu le dadea sansa la moarte.

Cu o mica cheie rasucita in contactul sinapselor oricine ar putea crea o viata perfecta pentru cei doi.Dar ar avea deci, un numar nesocotit de povesti.Ei vor doar povestea lor.

Povestea fara nici o litera,povestea fara cuvinte,fara cerneala,fara spectatori ,povestea doar din intamplari perfecte,povestea in care Lindy gateste si Ted gandeste. Povestea in care fac ce n-a facut nimeni pana acum,povestea la care spera doar ei doi,nu povestea la care spera toti,caci acea poveste este diferita mereu.Povestea fericirii si povestea intamplatorului.

Totul ar depinde de o clipa,un moment,tot al intamplatorului,o clipa numai pentru ei,in care sa se plimbe prin propria lor imaginatie, in care isi privesc mainile si apoi canta,sau citesc.

Lindy si-ar dori sa nu cunoasca pe nimeni decat pe Ted,si povestea lor sa fie goala.

Simpla,goala.Fara intriga.

Si-ar dori doar sa existe.Sa fie.

[Photo by Bogdan Rauta]

Nu regret nimic

“Cand lucrurile merg bine,simti beneficiile succesului.Cand lucrurile nu mai merg bine,simti remuscarile.

Viata are prea putin sens fara iubire.Asa ca suntem invitati in aceasta arena foarte periculoasa,unde posibilitatile de a fi umilit sau de a esua sunt ample.”

Leonard Cohen

Anotimpuri in timpuri

O primavara limpede
Mi s-a dat sa duc
In care tu-mi smulgeai zambete
Si imi vorbeai nauc.
Loc blestemat in care
Apa sclipeste hain,
Impodobita de matasuri murdare
Ce-si poarta verdele plin.

Vine si vara criminala:
Umerii-mi arde,soarta fatala
Pastrand pentru mine
Lacrimi grele,si-o boala.
Vine si vara cu trasnete
Ce smulge cu sine doar plansete.
Te-ntorci cu spatele-n drum
Uitand,miseleste de fum.

O toamna linistita as vrea.
Cu tine,oare?Nu prea.
Sa vina lenta,amara
Sa-mi arda umerii,fara sa-mi doara.
O toamna inteleapta sa am.
In care voi putea sa vad
Tot ce-i dincolo de geam
Si-n liniste sa trec pe Marele pod.

Ce doresti sa-mi zici?
As vrea sa te aud cum strigi
De durere poate, dar tu soptesti
Ca totul se sfarseste,chiar si cand iubesti.

Intru-ncapere si-ncerc sa m-aud.
Trupul nu-mi misca,pianul nu-mi suna.
E plin de noi si muzica-i surda!
E totusi un zgomot,un fulg.
Iarna m-apasa,iar eu imi doresc
Sa fii secunda in timpul ceresc.
E rau si e frig,gerul m-opreste
Sa pot suferi,sa exist femeieste.

M-am plantat,am inflorit si m-am uscat.
Caci am simtit ca asa mi-este dat.
Dar totul,ca pe noi sa ne vada
Cel ce ninge,sa ne-ngroape-n zapada.
Cu tine vreau sa ma ninga cereste
Si sa fim Noi cei pe care Soarele-i topeste.

[Photo by Bogdan Rauta]

Mia Tresco

Am ajuns acasa singur,dupa o petrecere la care ma plictiseam ingrozitor.Mi-am scos ceasul,mi-am atarnat camasa de scaunul din fata computerului,mi-am pus telefonul la incarcat si m-am asezat in fata televizorului.Am inceput sa ma uit la tot felu’ de emisiuni si fara sa sa realizez ganduri au inceput sa ma preocupe.
Exact cum fac visele,te fura miseleste,incepand mai intai cu un gand, apoi continuandu-se foarte nefiresc in imaginatia mea.Mi s-a intamplat de foarte multe ori sa visez persoane necunoscute.
Am visat un chip,care nu facea absolut nimic;pe care doar il priveam.Era chipul unei tinere.Niste trasaturi ascutite,un par blond aproape de alb,cu niste fire subtiri si foarte lungi ,care i se vanturau pe fata.Avea o privire cumplit de calma si inexpresiva.Durerea mea pornea mereu atunci cand ii vedeam semnul oribil al unei arsuri pe obraz, ce se continua pe gat.Era un chip cuminte cu un desen barbar pe el.
M-am trezit confuz si tulburat si mi-as fi dorit sa nu mai visez niciodata.Ma trec si acum fiorii cand imi amintesc culoarea nedefinita a ochilor,care doar existau si care nu ma priveau.
Am plecat sa ma intalnesc cu niste prieteni,care m-au luat de la coltul strazii mele…m-am urcat in masina,pe bancheta din spate.
Atmosfera era aceeasi ca in fiecare zi.Se fuma in masina iar fumul iesea de pe geamuri de parca inauntru ar fi fost o uzina.Muzica era data la maxim,cei doi prieteni ai mei tipau pentru a se intelege.Dintotdeauna m-am intrebat de ce se comporta asa si de ce nu dau muzica mai incet pentru a se intelege.Geamurile erau deschise iar in masina era un curent ingrozitor,galagia imi oprea orice neuron sa imi functioneze,asa ca m-am conformat si m-am rezemat pe spate si am continuat sa fumez.Mergeam cu viteza foarte mare pe B-dul Topesti ,atmosfera era foarte efervescenta,mai ales pentru mine care abia ma trezisem,dar eu nu ziceam nimic,ma uitam pe geam.Am oprit la semafor,iar in scurtul meu moment de luciditate am vazut prin geamul masinii in care ma aflat,in masina care statea paralel cu noi la semafor,o tanara extraordinar de frumoasa,cu un par blond aproape de alb care privea inainte.Fara sa ii vad semnul de pe fata,mi-am dat seama ca este acelasi chip din vis,despre care uitasem cu desavarsire si caruia nu ii acordasem nici un fel de atentie.M-am blocat putin si mi-am zis ca este imposibil.In secunda care a urmat negatiei mele,fata a intors capul putin ,iar o arsura ingrozitoare i se zarea pe obraz si i se continua pe gat.Intreg corpul mi-a fost traversat de un fior ce aproape ca m-a durut pe sira spinarii.
Statea pe bancheta din spate a masinii,rezemata…
S-a facut verde,iar noi am plecat intr-o mare viteza mai departe.Nu am apucat nici macar sa ma mir de faptul ca o vad.Bineinteles ca am fost macinat de milioane de ganduri intr-o secunda.Am visat-o cu o seara inainte, iar acum m-am intalnit cu ea. In trafic.Cat de idioata poate sa fie coincidenta asta?
Nu am mai avut timp sa ma gandesc pentru ca in masina era o harmalaie ingrozitoare iar prietenii mei ma tot tineau de vorba.Am incercat sa le explic ce s-a intamplat,dar au inceput sa rada de mine si sa imi spuna ca ar trebui sa ies mai des din casa,pentru ca m-am izolat cam tare.
Este drept ca in ultimul timp am stat mai mult singur,dar asta nu avea nici o legatura cu ceea ce tocmai se intamplase.Eram buimac,dar tot incercam sa ignor si datorita atmoseferei,am uitat secunda aceea de spaima ,de uimire si de fericire,simultan.
Am mers pe o terasa, am baut ceva rece pentru ca afara era deja vara.M-am simtit usor agresat de viteza cu care gradele au inceput sa creasca.
Aveam impresia ca era o vara mult prea obraznica si ca imi strica bioritmul,dar m-am resemnat si am suportat caldura,pentru ca nu aveam de ales.
Ziua s-a continuat in stilul caracteristic mie..nu am facut absolut nimic,decat sa ma plimb prin oras in aceeasi companie,vorbind tare,razand tare si facand glume proaste impreuna cu prietenii mei.
S-a lasat seara ,m-au lasat acasa, am urcat scarile, am descuiat usa, am intrat in casa,mi-am dat tricoul jos,l-am aruncat undeva la intamplare, mi-am deschis frigiderul ,am deschis o doza de bere, am pus-o pe masa, am aprins televizorul.
Mi-am dat ceasul jos, l-am lasat pe masa,am inceput sa imi deschid pantalonii cu o mana si cu cealalta am apucat telecomanda.Pe primul post erau stiri.Am zis sa ma uit pentru a fi si eu incadrat in realitatea sociala.Nu am apucat sa imi deschid fermoarul pentru ca am fost traznit de ceea ce am vazut.
Stirile anuntau ca a avut loc un accident  pe B-dul Topesti.Se soldase cu o singura victima,o tanara de 21 de ani.M-am cutremurat pentru ca acolo fusesem si noi astazi si ma gandeam ca puteam sa fiu eu cel din accident.
Socul a avut loc cand fotografia fetei era undeva in coltul televizorului .Era o tanara cu trasaturile ascutite,cu parul blond aproape de alb,foarte frumos aranjat si cu o arsura oribila pe obraz,ce i se continua pe gat.
M-am asezat pe canapea,inima imi batea sa imi gaureasca pieptul.Mi-am intins mana ca sa apuc berea.Am baut-o pe nerasuflate,in timp ce eram agasat de tot felul de ganduri foarte bizare.
Nu intelegeam nimic din filmu’ asta.
De ce am visat-o.De ce am vazut-o a doua zi. De ce nu avea nici un fel de privire?Ce a cautat la mine in vis si ce a cautat pe cealalta banda a bulevardului?Cine era aceasta Mia Tresco?
Nu am dormit deloc in noaptea aceea.
Simteam o nevoie lacoma de a alfa raspunsurile la toate intrebarile violente care imi traversau fruntea.

treizeci si unu mai

“[...]nu vreau sa mai rumeg putinul rau pe care destinul ni-l harazeste,asa cum am facut pana acum;vreau sa ma bucur de clipa de fata,si tot ce e trecut sa ramana trecut.”

Goethe.

Imi pare rau ca nu pot decide ce trebuie sa uit .

[Photo by Bogdan Rauta]

Cartea visata

De fiecare data cand coboram din scara, eram intampinata de o mica fata, de statura mijlocie, ce ma asalta cu zambete.Se numea Cristina si avea o varsta potrivita pentru a intelege ce i se intampla.

La inceput avea parul lung, ochii migdalati, nasul borcanat si mainile mereu murdare.Era o tigancusa care cersea la coltul strazii mele si care a stat de vorba cu mine intr-o zi in care nimeni nu a facut-o.Se trezea in fiecare dimineata alaturi de cei opt frati ai sai, sufocata putin de zapuseala din camaruta.Isi inchipuia mereu atunci cand adormea ca este intr-un pat imens si moale,dar totul se naruia cand tatal ei incepea sa sforaie dezgustator. Credea ca are contururile unei ducese ,dar in realitate nu era prea frumoasa si era de fapt doar o fatuca schiloada.O cersetoare ce isi inchipuia mereu ca poate ajunge prietena cu cei ce isi fac mila si ii dau un banut sau un codru de paine.

Intr-o zi m-am oprit in dreptul ei si am intrebat-o cum o cheama,mi-a raspuns,iar eu i-am citit bucuria de pe chip.Eram imbracata cu o fusta ce o pusesem in graba pe mine, una lunga pana in pamant, ce o transformasem atunci in rochie,atarnand-o de sub umeri.Mi-a spus ca mereu imi admira hainele si ca ii place cum imi sta parul.I-am zis si eu cum ma numesc,iar ea mi-a zis ca stie deja,pentru ca m-a auzit intr-o zi cand ma prezentam in telefon.M-am mirat si mi-am dat seama de cate ori i-am ignorat prezenta,trecand pe langa ea si raspunzandu-i neatenta.M-am simtit putin prost si din cauza asta am rugat-o sa ma astepte sa ii aduc ceva din casa.Am intrat in casa si am realizat cat de umpluta e de fel de fel de obiecte inutile,ingrozitor de scumpe.Primul lucru care mi-a sarit in ochi a fost cutia de bomboane primita de la un prost ce m-a facut sa plang nopti in sir.Am insfacat-o si i-am dat-o ei,povestindu-i istoria trista a iubirii mele.A incercat sa ma consoleze foarte stangaci,dar pe masura ce imi vorbea imi dadeam seama cat de multe greseli gramaticale facea,fapt ce ma deranja profund.Pentru acest motiv am incheiat discutia,simtind ca vorbesc in gol si ca ascult ineptii

Zilele treceau,iar eu treceam la fel de nepasatoare pe langa ea,dar salutand-o mereu si zambindu-i inapoi de fiecare data.Era marti iar eu ajunsesem mai devreme acasa,eram singura.Nu suportam casa goala caci ma speriam si de zgomotul pasilor mei si am hotarat sa cobor in fata blocului ca sa vorbesc cu Cristina.S-a mirat de gestul meu si m-a intrebat de ce am coborat.

-Pentru ca mi-e frica in casa, i-am zis eu.

M-a intrebat de ce mi-e frica pe un ton curios,compatimitor si oarecum surprinzator de arogant.

-Mi-e frica de ce nu exista, i-am raspuns.

A zambit foarte complice si am ramas putin pe ganduri ,caci eu credeam ca raspunsul meu o va incuia si ca imi va replica ceva foarte putin inteligent.Contrar asteptarilor mele,mi-a taiat-o scurt si mi-a zis ca mai bine as inceta cu prostiile si ca ar trebui sa ma tem de ceea ce exista cu adevarat,caci am de ce ma teme.Am inceput sa vorbim ,eu am reusit sa ii ignor dezacordurile si nu a trebuit in nici un fel sa ma cobor la vreun nivel inferior pentru a discuta cu ea.A inceput sa imi povesteasca cum a plecat intr-o excursie organizata de nu stiu ce fundatie careia nu i-am retinut numele din dezinteres.Am dat din cap ca si cum as fi interesata, dar de fapt tanjeam dupa ceva captivant din partea ei, tanjeam dupa o poveste cu un sfarsit ingrozitor de trist,care sa ma impresioneze si sa ma faca sa o imbratisez si sa o iau cu mine in casa, sa ii dau din hainele mele si sa o pun sa se spele pe maini.

In schimbul dorintei mele,ea a inceput din senin sa imi povesteasca fericirile sale,bucuria cand strange multi bani si poate sa isi cumpere inele.Apoi s-a uitat la mana dreapta,a scos un inel albastru din plastic si mi l-a dat mie.

-Nu mai plange dupa prostu’ ala, uite , iti dau eu un inel.Era al meu, acum e al tau.

Nu imi venea sa cred,dar am acceptat inelul din plastic chiar daca eu purtam in acea zi platina si mi l-am pus pe deget si i-am zambit cu gura pana la urechi si apoi i-am multumit.Mi-a vorbit apoi despre cat de mult ii place sa asculte povesti in ciuda varstei sale,despre care nu am indraznit sa o intreb,si a recunoscut ca ii este chiar si ei rusine de mainile negre mereu din cauza murdariei.A zis ca a impartit bomboanele cu fratii ei si ca toti s-au bucurat. Eu i-am zis ca ma bucur si apoi am mers iarasi in casa pentru a-i aduce niste haine de care nu mai aveam loc din cauza rochiilor ce mi se inmulteau vazand cu ochii.Ma simteam foarte prost cand imi priveam sifonierul plin cu haine scumpe,gandidu-ma ca ea in timpul iernii are o singura pereche de incaltari si o singura bluza mai groasa.Am intrebat-o de ce cerseste si mi-a zis ca nu vrea sa fie prostituata,cum e sora ei mai mare si ca ea munceste la o familie care are niste cai si le curata zilnic grajdurile.

Incepusem deja sa privesc lacoma catre ea,sperand in continuare la povestea cu sfarsit dezolant.Dar ea iarasi mi-a retezat elanul,zicandu-mi cat de frumos se poarta familia cu ea si cat de frumosi sunt caii.Mi-a mai zis ca e foarte indragostita de baiatul lor,care este mai mare decat ea si care are o prietena .

-E o fufa.Nici macar nu ma saluta,crede ca daca strang din grajd sunt si surda si muta si proasta.

A continuat povestea zicandu-mi ca el o saluta mereu si atunci cand e cald ii aduce cate un pahar cu apa din ora in ora.Am intrebat-o daca a mers la scoala.Mi-a zis ca parintii ei nu au vrut sa o duca la scoala ,motivand ca este doar o pierdere de timp,putand sa faca bani cersind.Tatal ei isi exprimase opinia zicand:

-Dupa ce ca stai degeaba si nu faci bani, ii cheltui si pe cei putini pe care ii avem ,pe cerneala si tot felu’ de caiete.

Dupa tonul pe care il avea intelegeam ca tatal ei este un prost si ea stie asta mai bine decat oricine.

-Am visat o carte, mi-a zis ea.

Visase ca stia sa citeasca , si ca singura aflase din carte povestea greoaie si intortocheata a doi indragostiti.Imi povestea cu o pofta inspaimantatoare si imi zicea ca e convinsa ca in povestea aceea era vorba despre viitorul ei,motivand ca fata din cartea visata avea mereu maini murdare,dar nu din cauza ca nu erau spalate, ci din cauza ca se murdareau singure imediat dupa ce erau spalate.Imi povestea ca era vorba de o fata de statura medie cu parul negru ce traia cu un barbat bogat si foarte frumos care ii facea tot timpul pe plac.Imi descria o casa ce semana izbitor cu cea a prostului meu cu bomboane, iar inima mea  incepea sa o ia razna,la fel cum facea inainte sa cobor din casa,cand eram inspaimantata de lucruri care nu exista.A continuat ,zicandu-mi ca romanul din vis avea un sfarsit pe care nu si-l mai amintea,si de atunci incearca cu disperare sa adoarma de cate ori putea,sperand ca va visa finalul.I-am propus sa incerce sa viseze mai intai prefata ca sa stie incotro sa o apuce pentru a parcurge pasii din carte.Ea mi-a raspuns indolent zicandu-mi ca prefata este la Dumnezeu.Am tacut si am inghitit in sec si am incercat sa o fac sa poarte discutia catre o poveste trista care sa imi sfasie sentimentele si care sa ma faca sa plang in hohote

Din fericire dialogul a luat o cotitura inspre sentimente deceptionante si a inceput sa imi faca o confesiune tulburatoare,zicandu-mi ca ea crede ca viata este doar o cursa torturanta,a carui premiu suprem este moartea.Mi-a mai zis ca ea este de fapt o miloaga fara nici o scuza si ca ar putea sa se spele pe mainile jegoase.Am inceput sa ii zic ca intr-adevar ar putea sa isi pastreze o imagine mai decenta ,dar ea m-a repezit zicandu-mi ca daca isi pune un sirag de perle la gat o sa arate dezgustator,iar nimeni nu ii va mai da bani.I-am propus sa isi gaseasca un loc de munca mai banos,dar ea mi-a zis ca o cersetoare nu este luata in seama niciodata,caci nimeni nu isi pune increderea in ea.
Pentru a-i dovedi contrariul am invitat-o la mine in casa,dar m-a refuzat ,zicandu-mi ca daca intr-o zi nu voi gasi ceva o voi invinui pe ea in gand .Am contrazis-o dar ea si-a pastrat pozitia de a ramane pe scari.Ma simteam dominata de o fiinta murdara si analfabeta iar asta nu facea decat sa ma sperie mai tare decat inchipuirile mele din casa.Apoi orgoliul meu a fost mangaiat de Cristina ,care mi-a zis:

-Povestesc mereu acasa cat esti de frumoasa.

Am rosit,dar realizam ca reactia mea era una anormala,pentru ca eu nu roseam niciodata la complimentele dese venite la adresa mea.Incepusem sa o admir in secret si imi dadeam seama ca o pot ajuta, ducand-o in casa si spaland-o,dar imi era frica de inca un refuz,iar orgoliul meu ar fi suferit un atac de panica in acest caz.Ea mi-a spus, ca si cum ar fi stiut ce tocmai gandisem , ca ea de la mine nu va primi niciodata altceva in afara de bani ,paine si parizer ieftin.

Am realizat ca vorbeam cu  o fata nu tocmai frumoasa, cu un potential intelectual stupefiant , ce nu mi-a impartasit niciodata o poveste deceptionanta,dezolanta,trista asa cum as fi sperat.Isi primea cu atata mandrie soarta de cersetoare,de parca era mostenitoarea unui tron ravnit de popoare intregi.

Inca port inelul de la ea si il privesc mereu cu o falsa tristete dar cu o admiratie ce ma inunda in interiorul pieptului.Ma intreb foarte des daca Dumnezeul ei si-a amintit de cartea din vis si daca i-a scris cu adevarat prefata.Ma intreb daca prostul meu cu bomboane este intr-adevar cel cu care ea traieste acum.

[Photo by Bogdan Rauta]

Flipper si Pisica Puchianu

Indragesc toti cateii si toate pisicile.In afara de cei si de cele care imi strica rochiile sarind pe mine si care imi perturba linistea.De fapt indragesc toate animalele , mai putin porumbeii care se aduna la geamul de la baia mea,  scotand un sunet extrem de iritant , incepand cu 5-6 dimineata.Nefiind o persoana foarte matinala,incep sa bat in geam ca sa ii gonesc.Uneori ma simt ca o batrana ursuza ce goneste copiii de pe coclauri,tipand si arucand cu oale cu apa fiarta pe ei.

Cu tot dragul meu pentru toate animalutele(mai putin pentru gandaci),cele mai indragite animalute mie sunt Flipper si Pisica Puchianu.

Flipper,un cocker spaniel auriu,frumos foc,intelept ca un om mare,lent si antent , m-a fascinat continuu cu desteptaciunea canina ce ma depasea de fiecare data, dovedindu-mi ca este de multe ori mai destept fata de multi cunoscuti.Nu se pripea niciodata luand decizii, si cel mai important, tot timpul am trait cu senzatia ca nu ma judeca pentru faptul ca,desi locuiesc vis a vis de un parc imens,il scot doar 5 minute dimineata si inca 5 seara in jurul blocului,iesitul in parc fiind probabil,pentru el,o mare sarbatoare .Pr0babil nici el nu stie ce e cu el cand e in parc.

Putin ursuz, calculat, cu niste ochi expresivi ce isi miscau o data cu directia privirii si sprancenele ,latra doar in momentele de maxima urgenta.Cum ar fi soneria de la usa sau Pisica Puchianu care ii ia locul din fata usii. Lasat singur in casa 70% din 24 de ore,nu mi-a reprosat niciodata ca nu ii acord atentie,o atingere peste bot in fuga, inainte sa ma apuc de studiat probabil fiind suficienta.Scancitul din fata usii ,panicat,iti sfasie inima.

Flipper a aparut  o data cu dorinta Nanei(surorii mele) de a avea un catel.Nu pot uita ziua cand l-am vazut si era un pui mic mic adus tocmai din Bucuresti la noi acasa,stand pe canapeaua din Bucatarie.

Chiar daca sunt o persoana care prefera cainii, am si o pisica.

Pisica Puchianu,este o pisica bineinteles,rasa comuna europeana.Adica o pisica in doua non-culori ce isi manifesta adesea iesiri artistice.Cum ar fi mersul pe pian la 3 dimineata. Mi s-a parut dintotdeauna un animal cu apucaturi umane. Cu o aroganta imposibil de descris,cu o prezenta greu de simtit ,dar in acelasi timp deranjanta in momentele sale de nebunie.Ture dintr-un capat in celalat al casei, dar o nevoie necontenita de atentie.Uit zilnic(si prin asta vreau sa spun zilnic) sa ii pun apa in castronas si nu stiu daca i-am pus de mancare de 10 ori in viata mea.Seara cand stau in fotoliu vine sa se aseze la mine in brate.Uimitor pentru caracterul ei. Este un animal care ma ignora si pe mine si pe toti ce intra in casa daca este intr-un moment al siestei sale.Ignora de fapt tot ce o inconjoara si nu o intereseaza,este tipicul pisicii indispuse mereu.Este putin grasa,lasa mult par,zgarie pe oricine incearca sa o mangaie si nu pricepe nimic din ceea ce ii vorbesti.
De fapt,cred ca singurul lucru imposibil pe acest pamant este acela de a dresa o pisica.

Pisica a aparut la rugamintile mele induiosatoare catre tatal meu, in anul in care m-am mutat in Bucuresti si nu am suportat ideea de a fi singura la 12 ani.Mi-a adus-o tocmai din Sighet, din Tara Motilor, ajugand tot timpul la concluzia ca este o motoganca autentica.A fost luata in ideea ca este un motan,de fapt s-a dovedit a fi pisica.Imi doream sa am un animalut pe care sa il tin in brate,pentru ca Flipper era prea ghiloban pentru a sta in brate si de multe ori prea ciufut.
Mi-am dorit cu atata inflacarare un motan sentimental incat m-am ales cu o pisica aroganta care ma zgarie continuu,dar care, in momentele-i de slabiciune toarce la mine in brate.

Partea trista a intregii povesti este ca Flipper a murit(dar sper ca de acolo din Raiul cateilor citeste acest post si ca imi cunoaste sentimentele) ,iar eu sunt alergica la singura mea pisica zgarietoare,alergia manifestandu-se nu tocmai gratios.